Creează-ți un cont și primești automat o reducere de "CLIENT NOU" în valoare de 20 de LEI la prima comandă, în valoare de 100 de lei. Discountul se aplică automat, în coș. Ofertă valabilă până la 31 decembrie 2023.
Jurnalist de profesie, cochetez cu vinurile de prin copilărie, de când am fost „uns” paharnic al familiei, în sensul că eu dădeam verdictul final în cazul vinului ce urma a fi achiziţionat pentru petrecerea ce urma să se întâmple. Pasiunea latentă a erupt prin 2006, când am gustat un vin purtând semnătura lui Mariano Garcia, oenologul care a scris istorie pentru Vega Sicilia. Am început să caut, să citesc, să descopăr, am creat un prim blog – Vin din Presă – iar din 2010 am intrat cu arme şi bagaje în echipa Vinul.Ro, spre imensa invidie a prietenilor, supăraţi că ei dau bani pe băutură în timp ce eu „primesc bani ca să beau”. Până în 2017, când am părăsit Vinul.Ro, am devenit globetrotter pe cărările vinului, jurat în concursuri internaţionale, printre care Concours Mondial de Bruxelles, Balkans International Wine Competition, Vinarium – IWCB sau Thessaloniki WSIC şi mult mai îndrăgostit de vin şi de oamenii din jurul lui. Actualmente sunt implicat în diferite proiecte, cu accent pe cel personal – Wine People - un blog pe care doar ancestrala-mi lene îl împiedică să fie mai frumos, mai puternic şi mai inteligent. Aaa, şi să nu uit... Din 2019 am devenit şi autor de carte: “Oamenii Vinului”.
Parte din echipa de degustători români care a devenit campioană mondială la cea de-a XI-a ediţie a „Campionatului Mondial de Degustare în Orb” - octombrie 2023.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Mulțumesc, George, că ai găsit acest vin, care reclădește în mine speranța că, într-o zi, consumatorul român va înțelege că acel magiun lichid pe care îl consumă el majoritar este un văr de-al lui Schwarzenegger, nu un Primitivo! Bine, nici acest vin nu este chiar expresia pură a soiului din Puglia, pentru că aduce mai degrabă a Clairet, adică Rose-ul acela mai extractiv de Bordeaux (atențiune, națiune, la termeni, că mai avem și Claret și Clairette), însă câtă vreme producătorul a scris ICE pe el, ne e clar la ce s-a gândit când a creat acest vin. S-a gândit la un roșu de vară, care se poate consuma răcit pe la 10-12 grade (chiar și mai jos, dacă n-aveți probleme cu smalțul), cu extract redus, cu un alcool prietenos - 12,5% vol.alc., suculent, proaspăt, ușor de băut. Nu este cel mai complex vin din lume, aciditatea vie îl duce ușor spre zona vișinelor nu foarte coapte, însă la 40 de grade n-ai nevoie de altceva. Este favoritul grătarelor de vară sau al unui pește cu sos roșu la cuptor. Adjudecat!
Pentru iubitorii vinului românesc care au luat paharul în mână acum mai bine de un deceniu, Syrah-ul de la Nachbil reprezintă ceva. Mai ales cel din recolta 2007, care, în timp, a devenit o referință, dar și motivul principal pentru care tot mai mulți oameni doreau să ajungă în pivnița familia Brutler. În plus, mie personal, acel vin mi-a evidențiat potențialul viticol al Beltiugului și al întregii zone a Sătmarului, care a crescut în ultimii ani mai ceva ca Făt-Frumos. Revenind însă la vinul nostru, trebuie să remarc că schimbările care au avut loc la Nachbil au adus schimbări și în exprimarea vinului. Ce mai leagă acest Reserve de vinul din 2007 este doar tușa intensă de piper negru proaspăt măcinat. Pentru, că, altfel, noul Syrah este mai amplu, mai complex, mai „bestie”. Mai aproape de Barossa decât de Cornas, cu taninuri puternice, dar plăcut rotunjite. De luat și de păstrat măcar încă vreo trei ani, deși chiar și acum, lângă un cotlet de berbecuț la grătar, ar face minuni.
Iată un rose de Provence care te poate cuceri de la prima întâlnire. Cu mine, recunosc, așa a făcut. Un cupaj de Cinsault, Syrah și Grenache fără mari pretenții, dar proaspăt, suculent și degrabă curgător. Mai scapă și el niște note de bombonică CIP, dar aromele de măr roșu zemos îți iau mințile. Sigur, are și cireașă, și ceva atingeri vegetale, mai de garrigue, așa, plus că vine și cu o tușă minerală bine definită, sesizabilă mai ales în finalul nu foarte lung, dar tonic. Nu e foarte dens – dar cine vrea densitate la un rose pe care îl visezi când afară sunt peste 30 de grade? -, nici foarte complex nu e, dar are o aciditate vie și un final savuros.
Iată un vin care demonstrază foarte clar că vinificatorii din Marche, deși vecini cu cei din Abruzzo, n-au auzit că românului – cu mici excepții, evident – îi place ca un Montepulciano să fie ceva gen campion de lupte libere, categoria grea. Adică să te pună-n genunchi de la prima atingere și să te trimită și la dializă, după aia... Ca să fiu mai precis, un vin superconcentrat, gemos și cu un sănătos rest de zahăr, dacă se poate.... Altfel, băieții de la Valenosi nu s-ar fi prezentat pe piață cu acest vin cinstit cu soiul, curat, bine echilibrat și extrem de ușor de băut și de înțeles. Sau poate climatul mai rece din Ascoli Piceno nu le permite acumularea, astfel încât vinul nu vine decât cu 13% alc.by vol. Dar și cu note de prune ușor necoapte, cireșe și ușoare atingeri de cacao, vanilie, piper și ierburi aromatice. Să-l tot bei la o întâlnire cu băieții, zi de primăvară pînă-n seară. Ceea ce vă recomand și dumneavoastră!
Să zicem că n-aș fi avut șansa să mă plimb prin Clos des Goisses și să degust, în frumoasa cramă de pe malul Râului Marne, alături de Charles Philipponnat, aproape tot portofoliul renumitei Case de Champagne. Și să mai zicem și că n-aș fi aflat că acest vin a fost declarat, aproape simultan, atât de La Revue du Vin de France, cât și de Decanter, drept cea mai bună Champagne non-vintage la finalul anului trecut. Să zicem și că n-aș fi știut că acest vin provine din selecția amicului și colegului meu Cosmin, pe care se pare că îl pot acuza de multe, dar nu și de faptul că n-aduce vinuri bune... Să zicem doar că eu, fără să fiu cel mai mare fan al bulelor, am fost entuziasmat de eleganța acestui vin, de precizia lui, de complexitatea și de bucuria pe care mi le-a oferit. Predominant floral, cu o mineralitate conturată în zona salină, cu notele de autoliză îmbinându-se armonios cu impresiile vegetale și cu fină tușă oxidativă, Royale Reserve Brut este un vin care nu are cum să nu placă. Tot ce pot să vă urez este să câștigați la loterie, ca să vă puteți bucura de el în fiecare zi!
Eu, recunosc, nu rezonez foarte tare cu acest tip de vinuri, dar am învățat că gusturile nu se discută și că un vin bun, chiar dacă ție nu îți place, trebuie apreciat la adevărata valoare. Deci voi spune că pentru cei care iubesc acest tip de vin, Papias poate reprezenta finalul căutărilor. Dens, gemos, cu taninuri sesizabile, însă rotunde și extrem de dulci, cu alcoolul destul de bine integrat, complex din punct de vedere aromatic, cu o exprimare gustativă suficient de elegantă, vinul iși va crea foarte mulți prieteni. Eu nu mă voi număra printre ei, evident, însă nici nu pot să-i neg calitatea și finețea exprimării. Fanilor acestui stil – puternic și dulceag - li se va părea foarte bun și, tocmai de aceea, li-l recomand călduros. E un vin puternic, rafinat și mult mai abordabil decât alte reprezentante ale genului.
Acu’, și dacă ar fi fost un produs de duzină, n-aș fi putut scrie ceva împotriva acestui vin. Că doar e importat de un campion mondial, coleg de-al meu, carevasazică... Dar nu e! E un vin cinstit, direct, fără emfază, care se deschide repede și place de la prima înghițitură. Chiar de la primul nas, aș spune, asta dacă nu vă e foarte sete și treceți direct la băut. Pentru că e un vin de băut. Chiar dacă majoritar Sangiovese – rotunjit cu ceva Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah -, acest Rosso di Toscana este echilibrat, degrabă curgător și extrem de ușor de înțeles. Intens fructat, cu o lejeră componentă vegetală și cu atingeri minerale potențate de învechirea în tancuri de ciment, proaspăt, suculent, vinul este și suficient de versatil în asocieri cu mâncarea, pentru că oferă satisfacție și lângă brânzeturi, și lângă paste cu sos roșu, dar merge excelent la un grătar de cursă lungă, cu porcul – mă rog, componentele și derivatele – în rol de primadonă. Și mai are și un foarte bun RPC. PS – aș mai fi scris, dar se arde cărnaciorul ăsta ușor picant și e păcat...
Știu că, mai nou, pe cerul Vinarte au apărut mai mulți sori, dar eu, din respect pentru vremuri demult apuse, pre când exista un singur Soare și el reprezenta, probabil, cel mai bun Cabernet Sauvignon mono-cepage al spațiului Carpato-Danubiano/Pontic, o să vorbesc în continuare de Soare numai în varianta CS (Cabernet Sauvignon, nu Counter Strike, să fim bine înțeleși!) Ei bine, am închis ochii și parcă m-am întors în timp, pe vremea când analizăm Soarele la el acasă, la Bolovanu, de măcar două ori pe an. Și, da, acest 2019 aduce puțin cu ce mai rememorez eu din acea frumoasă ediție 2009, degustată pe la final de 2011, direct din baric. Pentru că vinul e intens, complex, bine structurat, dar încă foarte tânăr. Elegant din punct de vedere aromatic, cu taninuri moi, ușor prăfoase, dar bine echilibrat, Soare 2019 este un vin care poate oferi satisfacție chiar și acum. Dar mai bine luați vreo trei sticle și puneți două la păstrare. Măcar încă vreo trei anișori.
Ca unul care mă desfătam cu Excelența încă de pe vrmea când aprea în variante separate, adică nu ca acum, blend de Riesling Italian și Sauvignon Blanc, am, simultan, atât o atracție, cât și o exigență aparte când vine vorba de acest vin. Că, deh, Excelență – Exigență rimează... Au fost ani când am refuzat să beau Cuvee-ul, considerându-l mult sub potențial, însă acum trebuie să recunosc că mă gândesc să mai cer o sticlă. Dens fără să devină greoi, cu o aciditate vie, plăcută, bine încadrată, cu o structură fermă, foarte complex din punct de vedere aromatic, vinul oferă deopotrivă prospețime și plăcere. Notele de flori albe, de citrice, de caisă și de ierburi sunt intens pudrate cu impresii minerale, ba chiar și cu o atingere de condiment. Eu îl încerc când afara sunt vreo 37 de grade și, cum spuneam, parcă aș mai cere o sticlă.
Cand intalnesti un vin cu „decat” 98 de puncte Luca Maroni, intri in alerta. „De ce doar 98, de ce nu 99, ca mai toate cele pe care le gasesti mai nou la orice colt de strada??? O sa mor daca-l beau sau doar o sa-mi fie foarte rau???” Oricum, te apropii de el circumspect, si asta numai dupa ce ai facut ordine prin acte si prin conturi si ti-ai luat, preventiv, ramas bun de la copii, sotie (sau sot, dupa caz si gen), prieteni si rude. Recomand din suflet abordarea. Pentru ca doar asa te poti bucura de un vin care nu va ajunge niciodata la 98 de puncte, dar nici nu trebuie desconsiderat. Pentru ca are un bagajel de atuuri. Și specificitate de soi, si ceva echilibru, ba chiar si un pic de eleganta. Acum, sa nu va ganditi c-ati dat peste vreun Maroccoli de la Planeta sau peste vreun Kaid de la Alessandro di Camporeale, dar acest Maravento este baubil si ofera, pe langa note de mure, prune negre, ciocolata, menta, ceva vanilie, piper si ierburi aromatice, aceea senzatie de dulce care vinde de rupe in Romania. Un vin corect, destul de vesel, care poate aduce satisfactie in zilele Sarbatorilor de iarna, mai ales ca incalzeste un pic.
Ca unul care are o relație mai de lungă durată cu acest vin, promit să încerc să nu devin subiectiv, nici prea indulgent. Bine, n-ai de ce să fii indulgent cu acest vin, pentru că nu greșește cu absolut nimic. Este un blend de Monastrell, Syrah și Petit Verdot provenit dintr-o regiune sudică a Spaniei, nu atât de caldă pe cât ar bănui-o unii. Ba, mai mult cred că trebuie lăudat efortul producătorului de a ține vinul într-un amabil 14% vol.alc, știut fiind că în zona Monastrell-ul oferă alcool cu o maximă generozitate, nu puține fiind vinurile ce se duc în gradații de Amarone. El Goru este însă un vin mai degrabă vioi, bine echilibrat, cu o structură frumos definită, posesor al unui profil aromatic în care simți și fruct proaspăt, dar și gemuri, și ierburi, dar și condimente, și ceva ciocolată, dar și o bine definită impresie minerală. Și, foarte important, este și foarte corect din punct de vedere al prețului. De încercat!
Vin cu intentii de eleganta, floral si mineral deopotriva, cu Grenache blanc in rolul principal, Esprit Blanc poate reprezenta o alternativa pentru fanii vinurilor albe putin mai corpolente si cu o aciditate mai redusa. Rotund, cu o textura usor cremoasa – si din cauza unui alcool usor agresiv, dar si datorita a sase luni de contact cu drojdiile fine – vinul are o exprimare aromatica diafana, cu flori de iasomie si portocal in prim-plan, dar si cu atingeri de piersica si citrice, mai ales in gustul usor cam cald. Finalul mediu, in care apare o placuta impresie tonic-minerala, aduce un plus de rafinament unui vin mediu, placut si abordabil. Nu sunt cel mai mare fan al stilului, dar nici nu l-as da deoparte.