Skip to main content
Nu sunt produse în coș!

Creează-ți un cont și primești automat o reducere de "CLIENT NOU" în valoare de 20 de LEI la prima comandă, în valoare de 100 de lei. Discountul se aplică automat, în coș. Ofertă valabilă până la 31 decembrie 2023.

Cosmin Tudoran

Sunt Cosmin Tudoran, recunoscut lately ca fiind #profudevin, iar pentru mine vinul este noua muzică. Spun asta pentru că vinul are o parte în plus faţă de muzică, partea senzorială fiind completă. Ascult, trag concluzii şi recomand. Am descoperit aceeaşi pasiune şi interes faţă de domeniu ca pe vremea când 'vindeam fun’. Sunt un geamăn curios ce a trecut prin mai multe serii de cursuri, calificări, niveluri şi, mai ales, vinuri. Puzzle-ul lumii vinului are 1.000.000 de piese şi am descoperit că abia am reuşit să-i montez colţurile. Instig la degustări din plăcere, foame sau chiar curiozitate, la savurarea consumului, a poveştii cât şi a refrenului construit din diferitele sunete scoase de dopuri. Construiesc serialul #profudevin după chipul şi asemănarea mea, revenind la ideea că ‘music is fun’, mai ales dacă e scrisă cu vin.

Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?

Scrie-ne

COMENTARIILE LUI Cosmin Tudoran

  • EDEN COTES DE PROVENCE ROSE 2025-Chateau Saint-Pierre

    EDEN COTES DE PROVENCE ROSE 2025-Chateau Saint-Pierre

    Fă-ți un serviciu util și înainte să deschizi provensalul de azi dă play la Desert Rose by Tekla Dudu CDa, de pe Cafe Anatolia. Apoi, lasă roseul să curgă în pahar de la un 8-9 grade și bucură-te de primul nas fructat odată cu rozul de cotă, strălucitor și foarte prietenos. După ansamblu de căpșuni, piersici, cireșe, și puține, îți dai seama că pe notele melodiei de mai sus, ai parte de un roze de masă lungă, de terasă, de prieteni care servesc farfurii cu ceva pește alb, fructe de mare și conversații indecente despre planurile de vacanță.

  • SECRET 2025-Chateau Saint-Pierre

    SECRET 2025-Chateau Saint-Pierre

    Se dă următoarea problemă: Fie ca strugurii beneficiar de o climă mediteraneană destul de caldă dar ventilată constant de vântul mistral, ce apar pe vii plantate pe un amestec de argilot- calcaroase șist și gresie, să formeze un vin proaspăt, vibrant, cu aciditate, în care cele două soiuri, Grenache și Cinsault să se completeze armonios și să aducă vară proaspătă în pahar. Se ascund la secret valențe de citrice, flori și coajă de lămâie, crocant și mineral, o ușoară salinitate de nota finală, totul evoluând într-un pahar super bine echilibrat, și un vin foarte parfumat de o culoare minunată L-am putea asocia cu o fugă la mare, în căutarea unui platou de fructe de mare sau un pește bine gătit. Vibe de Vanilla Radio, Smooth, 128 bpm. Cheers!

  • CIARI SAUVIGNON BLANC 2025-Borgo Molino

    CIARI SAUVIGNON BLANC 2025-Borgo Molino

    O deschidere frumoasă cu o piesă descriptivă de nord, proaspătă, crocantă și foarte vioaie. Ți-o spune de de la primul ochi culoarea, apoi nasul te va convinge de acest aspect imediat. Galben pai, strălucire, verzuiul unui măr proaspăt, a unor corcodușe necoapte, o agrișă tânără. Un corp ușor, cu aciditate vibrantă, cu o textură light, mineralitate ce te-ar duce spre o asociere cu niscaiva paste sau pește. Mbine, nici cu o salată cu ton nu m-ar deranja.. căci tonul face muzica.

  • CASTELLROIG CORPINNAT BRUT RESERVA 2023-Sabate i Coca

    CASTELLROIG CORPINNAT BRUT RESERVA 2023-Sabate i Coca

    Scurt și clar, perfect setat: 100% Corpinnat. Care-nseamnă 100% ecologic, recoltare manuală, reguli per kilogram de struguri, vinificare integrală la domeniu. 4 struguri din 66 de parcele diferite, vinificări separate, apoi un melanj de vinuri pe post de bază, unde cei 3 mușchetari se dau la horă si cu puțin Chardonnay. Vizual descoperim un galben-pai strălucitor, cu reflexii ușor verzui și un perlaj extrem de fin, cu un dans persistent. Olfactiv gasim un buchet tânăr și vibrant, cu o primă șarjă dominată de fructe proaspete — măr verde, limetă și o doză mică de iasomie. Sub acest strat apar notele evident autolitice, delicate, de patiserie proaspătă și brioșă, rezultatul maturării îndelungate. Gustativ apare cu un atac clar, crocant și energic. Echilibru excelent între fructuozitatea pură și o aciditate ascuțită, care îi dă cick exact ca un snare 808. Textura este frumaosă, finalul curat cu o mineralitate salină, caracteristici inconfundabile care ar trebui să fie semnătura soiului Xarel·lo. Un Corpinnat (nu o cavă, că îi jignești) frumos, amplu, elegant.. de comandat. Că e vineri!

  • PRIMITIVO DI MANDURIA SESSANTANNI 2020-San Marzano

    PRIMITIVO DI MANDURIA SESSANTANNI 2020-San Marzano

    Căutai ceva pentru sărbătorile care vin, căci sigur te vei duce la o masă și n-o să mergi cu mâna goală. Ia cu tine bibeloul ăsta greoi, căci va da bine la gazdă. Din sticla neagră va avea o cădere un “parfum” roșu rubiniu de fructe negre și roșii, de la mure la cireșe, dulceață de vișine, stafidă, cacao, vanilie și un ușor accent de tabac cu-n condiment dulce. Gazda va oferi și altora din pocalul plin de taninuri fine, alcool bine integrat, corpolent și complex. Un vin roșu sudic, sexy și spectaculos, din vii mature, iconic pentru ce reprezintă. P.s. ia și-un pecorino, nu te sfii.

  • LE DUE ARBIE CHIANTI SUPERIORE 2019-Dievole

    LE DUE ARBIE CHIANTI SUPERIORE 2019-Dievole

    Dievole.. fie ca acest vin să reprezinte invitația spre curiozitatea descoperirii locului unde aceste vinuri se îmbuteliază. Căci e superb. Le Due Arbie este un Chianti corect, suplu, cu fruct roșu și atitudine de cină relaxată. Pe terasă, deasupra piscinei. La apus. Nu e vinul care îți cere să-l analizezi cu lupa și dicționarul de oenologie în poală, ci unul care funcționează foarte bine când ai mâncare, prieteni și non-chef de complicații inutile. Cel mai probabil și un playlist cool. Ori un DJ așișderea. Un roșu toscan de purtat casual, dar cu pantofi buni. De dans diavolesc.

  • LES LIGERIENS SAUVIGNON 2025-Domaine La Bougrie

    LES LIGERIENS SAUVIGNON 2025-Domaine La Bougrie

    Relaxat, primăvăratic, disco funk. Iarbă și soc, atât pe ochi dar și pe nas. Gălbui, solar, sprinten, cu aciditate bine pusă la punct și cu suficient farmec cât să nu rămână doar “încă un alb de Loara”. Un alb care nu cere sobrietate. Vrea temperatură bună, pahar potrivit și companie decentă. Ah, și muzică. French funk, disco ball și poate ceva fruct de mare-n blid.

  • !HOLA CAVA ORGANIC BRUT PINK-Barcelona Brands

    !HOLA CAVA ORGANIC BRUT PINK-Barcelona Brands

    Cred că e perfect aleasă ziua de luni pentru o listare ce bine cu-n buchet văratic. Sub o culoare roz-gold frumoasă, luminoasă, paharul aduce un buchet dominat de fructe roșii proaspete, căpșuni, zmeură, ușoare note citrice și discrete tente de patiserie. Aciditatea șprințară oferă acestui spumant o vivacitate și o patină super fresh, crocantă. De sabrat, rece, dimineața sau la la “hora de comer”.

  • CIARI PINOT GRIGIO 2025-Borgo Molino

    CIARI PINOT GRIGIO 2025-Borgo Molino

    Că tot se termină Vinitaly, vinul de azi vine cu o bună și salutabilă prezență, mai alea că mi s-a explicat ce înseamnă Borgo. L-am traduce ca sat sau cătun, deși unde crește PG-ul de azi numai ascuns nu e. Să revenim la licoare, albul verzui cu tente de galben măr vizual adună olfactiv într-un nas prietenos arome de flori de câmp, măr verde, pere, gutui și pepene, adăugate aidoma unui pop funk italienesc și accente foarte subtile de condimente nucșoară și poate piper. O fi de la batonajul de câteva luni.. Over all e friendly fire, pop, easy going și util. Deschide ziua, închide laptopul. Purcede-n cină sau finalizează serialul preferat.

  • VILLA FURA PROSECCO DOC EXTRA DRY-Villa Fura

    VILLA FURA PROSECCO DOC EXTRA DRY-Villa Fura

    Aperitivul cu salată de fructe, coloristic de un galben-pai deschis ce te duce cu gandul la un fresh jiuce, cu-n perlaj sprinten, iar nazal cu aromă de măr verde, pară, piersică albă, citrice și un pic de floare albă. Gust lejer, fresh, cu aciditate suficientă cât să nu pară siropel de brunch, dar cu o dulceață discretă cât să zică „hai că mai merge un pahar”. Lesne de înțeles, ușor de convins la al doilea pahar, bun pentru’n “Italian Songs” playlist pe spotify.

  • LES ECLATS SAUMUR BRUT-Domaine La Bougrie

    LES ECLATS SAUMUR BRUT-Domaine La Bougrie

    Revigorant și fresh, bulele de azi sunt ca un track de French Funk din anii '70: începe cu un „groove” vibrant de citrice și măr verde care îți sugerează ritmul, susținut de o “linie de bas” minerală, subliniată vizual de bulele mici și uniforme, mineralitate extrasă direct din solul calcaros al Loarei. Swing, aciditate electrică, melodicitate și o etichetă funky, de asemenea. Potrivit de începutul zilei, o masă asociată cu brânzeturi caprine, sau de ce nu, chiar scoici.

  • MOULIN DE GASSAC CHARDONNAY 2025-Moulin de Gassac

    MOULIN DE GASSAC CHARDONNAY 2025-Moulin de Gassac

    La nici o oră de Montpellier, spre portul Sete, se află niște dealuri aranjate sub formă de amfiteatru, unde solul argilos calcaros oferă vinului de astăzi atât structură, cât și o dispoziție extraordinară. Astfel că astăzi, în paharul care joacă vioi, strălucește și-ți oferă un galben auriu frumos, vine cu un nas perfect echilibrat, extrem de plăcut, care abundă a măr copt, pară aromată și puțin fruct exotic, într-un Chardonnay foarte bine echilibrat. Iar perfecțiunea vine la cost, la faptul că oferă milte pentru ceea ce cere. Gust amplu, cărnos, citric deopotrivă. Mineral, deci răcoros, cu aciditate foarte bine subliniată. Iar cum în lacurile vecine Mediteranei, respectiv laguna Thau sunt o grămadă de crescători de oysters, m-aș întreba dacă la următoarea vizită la rude să nu-ncerc o combinație de n luată câte k..