Creează-ți un cont și primești automat o reducere de "CLIENT NOU" în valoare de 20 de LEI la prima comandă, în valoare de 100 de lei. Discountul se aplică automat, în coș. Ofertă valabilă până la 31 decembrie 2023.
Leneş rafinat cu puseuri idealiste. Când nu trândăvesc, nu meditez sau nu hoinăresc, îmi ocup timpul liber cu proiecte de comunicare şi marketing. Sunt un entuziast care încearcă să aducă vinul bun pe masa oamenilor care nu au bani de aruncat pe fereastră, dar care au pretenţii fireşti pentru secolul în care trăim.
Interviu Razvan Avram
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Un spumant brut, din Parellada (60%) şi Chardonnay (40%), originar din regiunea Penedès (Catalonia, nord-estul Spaniei), obţinut prin metoda tradiţională, cu o maturare de 24 luni în sticlă. Un vin proaspăt şi elegant, cu un perfect echilibru între senzaţiile de fructe albe şi tonurile de patiserie fină. Culoare galben auriu, perlare discretă şi îndelungată. Nas intens, cu pară bergamotă, turtă dulce şi anason. Corp cremos, un mic rest de zahăr bine compensat de aciditate şi alcool impecabil integrat (11,5%). Gust plin, cu gutuie, mere verzi şi lime, la care se adaugă impresii de fagure de miere şi coajă de pâine. Postgust lung şi tonic, cu note de citrice dulci amărui şi aluzii mineral saline.
Un spumant din Glera 100%, originar din regiunea Treviso (Veneto, nordul Italiei), obţinut prin metoda Charmat (refermentare în tanc de inox), un vin care aduce în pahare arome de fructe galbene coapte şi căldura soarelui dintr-o după-amiază tihnită de vară. Culoare galben pai şi o perlare intensă la început, urmată de multe bule fine şi persistente. Nas proaspăt, cu flori albe, citrice şi note de patiserie. Corp cremos, un rest consistent de zahăr bine echilibrat de aciditate şi alcool insesizabil (11%). Gust plin, cu măr verde, pară bergamotă şi lime. Postgust tonic, cu senzaţii de citrice dulci amărui şi tonuri de brioşă.
Un cupaj de Corvina, Rondinella si Corvinone, originar din regiunea Veneto (nordul Italiei), obtinut prin metoda Ripasso - refermentarea vinului tanar de tip Valpolicella prin amestecarea acestuia cu tescovina dulce si taninoasa ramasa de la producerea unui Amarone. Un vin proaspat si usor de baut, fara a fi lipsit de o anumita complexitate. Culoare visiniu stralucitor si nas elegant, cu cirese negre, rodie si coaja de portocala. Corp suplu, taninuri fine, un rest de zahar perfect compensat de aciditate si alcool bine evidentiat (14%). Gust cu visine supracoapte, prune afumate si smochine confiate, la care se adauga note de ciocolata amara, vanilie si piele tabacita. Postgust mediu, cu impresii de gem de coacaze negre, visinata si lemn dulce.
Un cupaj de tip “GSM”, din Grenache (80%), Syrah (15%) si Mourvèdre (5%), originar din regiunea Avignon (sudul Vaii Ronului, Franta). Strugurii provin din vii vechi (40-50 ani), iar vinul, maturat 6 luni in tancuri de beton, aduce in prim plan un splendid mix de fructe rosii si negre, delicat asezonate cu senzatii de condimente dulci. Culoare visiniu stralucitor si nas proaspat, cu visine, coacaze rosii si tonuri de cafea. Corp mediu, textura matasoasa, taninuri fine, aciditate vie si alcool bine evidentiat (14,5%). Gust intens, cu cirese negre, mure si ciocolata amara. Postgust lung, condimentat, cu note minerale, de pamant reavan si trufe de padure. Un vin foarte usor de baut si de asociat cu o “pizza con carne”, sau cu paste cu sos ragu.
Un Carmenere chilian e intotdeauna o veste buna pentru amatorii de vinuri expresive, cu taninuri moi si o textura fina, iar “La Joya” nu face exceptie de la regula. Vinul are o culoare rosie, intensa, un nas cu fructe negre de padure, condimente si fum si un gust care aduce cirese amare, mure si visine. Corpul e bine sustinut de aciditatea vie, de alcool si de taninurile coapte si dulci. Postgustul este lung si proaspat, lasand senzatii delicate de ciocolata neagra si tabac. Un vin foarte versatil pentru asocieri gastronomice de tot felul: s-a imprietenit chiar si cu niste sardine dolofane la gratar.
Un vin neobisnuit, obtinut din Aglianico 100%, soi originar din sudul Italiei. Acest Rosso este produs din struguri crescuti pe un sol de origine vulcanica, intr-o mica podgorie de 15 hectare, situata in zona deluroasa Taurasi din Campania. Dupa o maturare de 18 luni in baricuri noi din stejar frantuzesc, culoarea vinului este visiniu inchis, opac, iar nasul aduce fructe negre, scortisoara si migdale. Corpul are taninuri moi, o textura compacta si un discret rest de zahar, bine compensat de aciditatea vie. Gustul debuteaza cu un nucleu de visine, mure si coacaze, peste care apar impresii de vanilie si lemn afumat. Postgustul este lung, intens, cu senzatii dulci de cirese negre supra-coapte, smochine si tabac.
Un spumant din regiunea italiana Treviso, obtinut din soiul Glera, prin refermentare in autoclave de inox. Exceleaza prin finete, eleganta si note florale. Culoarea este galben pai, iar perlarea este intensa, cu bule fine si persistente. Nasul aduce flori de portocal, soc si coaja de citrice. Corpul este plin, cu un discret rest de zahar, o textura cremoasa, o excelenta aciditate si o prezenta foarte discreta a alcoolului. Gustul este intens, cu mere galbene, grapefruit si para bergamota. Postgustul e lung, proaspat, lasand senzatii minerale, aluzii vanilate si de patiserie fina. Foarte deschis la asocieri gastronomice, de la antreuri, salate si peste, pana la deserturi bazate pe crema de branza si lamaie.
Un spumant clasic, bazat pe Pinot Noir si Chardonnay, care combina complexitatea cu prospetimea, intr-o constructie rafinata si bine echilibrata. Culoarea vinului este galben auriu, stralucitor, cu un perlaj fin si persistent, iar nasul, sofisticat, vine cu piersici confiate, coaja de paine proaspata si aluzii de lavanda. Corpul este compact si cremos, cu o excelenta aciditate si alcool insesizabil. Gustul aduce o cuceritoare combinatie de smochine, patiserie fina si senzatii minerale intense. Postgustul e lung, plin de prospetime, lasand impresii de miez de nuca, fagure de miere si anason. Un vin extrem de versatil, care poate insoti toate preparatele unei mese, de la aperitiv si pana la desert.
Un cupaj eclectic din 5 soiuri rosii crescute pe colinele fierbinti ale Dobrogei: Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc si Petit Verdot. Vinul rezultat are in compozitie "mult soare", care se se regaseste, din plin, in notele de fructe negre bine coapte. Culoarea este grena, cu bordura visinie, iar nasul, foarte expresiv, aduce piper, fructe rosii de padure si declinari minerale, de grafit. Corpul este amplu, taninurile sunt bine evidentiate, la fel ca si alcoolul si aciditatea. Gustul, complex, debuteaza cu cirese negre si coacaze, dupa care vin senzatii de lemn dulce si praf de cacao. Postgustul, foarte lung, cu o eleganta astringenta, lasa impresii dulci-amarui si aluzii condimentate. Recomand o aerare, in decantor, timp de minimum 2-3 ore, pentru a imblanzi firea naravasa a vinului si a-i scoate la iveala latura fina si catifelata.
Una dintre ipostazele cele mai reprezentative ale soiului Sangiovese este vinul produs in apelatia Chianti Classico. Cel de azi, Dievole, este un rosu fin si invaluitor, fara sa-i lipseasca, insa, structura si consistenta data de celebrul soi toscan. Culoarea este rubiniu stralucitor, iar nasul, sobru, vine cu fructe rosii, condimente si senzatii sangvinice, de carne cruda. Corpul suplu, cu taninuri ferme, are o buna aciditate si alcool impecabil integrat. Gustul aduce visine coapte, magiun de prune, lemn dulce si senzatii de pulbere de cacao. Postgustul este lung, proaspat, lasand intense impresii de fructe rosii si o placuta astringenta. Pe scurt, un Chianti Classico clasic.
Se pare ca armonia in familie e o tema perena. Daca in mitologia romana ea era intruchipata de catre zeita Concordia, in prezent, lucrurile s-au mai complicat un pic. Fara a intra, insa, in sfera filosofiei, azi putem degusta Concordia 2015, acest cupaj de Feteasca Neagra si Merlot, provenind din regiunea dobrogeana Aliman. Vinul este un fericit mariaj intre cele doua soiuri si un bun exemplu de armonie intre aromele de fruct si cele de lemn. Culoarea este rubinie, cu bordura stacojie, iar nasul, elegant, vine cu prune afumate, lemn dulce si vanilie. Alcoolul este destul de prezent in corp, iar taninurile sunt catifelate si dulci. Gustul este centrat pe cirese amare, visine supra coapte si ierburi condimentate. Postgustul este lung, cu fructe rosii zemoase, lasand senzatii dulci-amarui, de ciocolata neagra. Daca este putin racit (14-16 grade), vinul se dovedeste "de cursa lunga" si bun prieten cu gastronomia.
Iata un spumant pe care l-as declara un "clasic nonconformist", sau un "roze de asamblaj", asa cum l-a botezat insusi Francois Domi, enologul de la Billecart-Salmon. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un cupaj intre un vin alb, obtinut din Chardonnay si un vin rosu obtinut din Pinot Meunier si Pinot Noir. A doua fermentare s-a desavarsit in sticla, atat la propriu cat si la figurat, iar rezultatul este, fara doar si poate, o sampanie de prima clasa. Culoarea vinului este roz somon, cu o perlare fina si indelungata. Nasul aduce arome de fructe rosii, coaja de paine si note minerale, bazaltice. Corpul este fluid si cremos, cu o textura matasoasa. Gustul este intens, cu multe capsuni si mure, la care se adauga aluzii de patiserie proaspata si subtile senzatii calcaroase. O sampanie apreciata in mod constant, din 1994 si pana in prezent, de catre Wine Advocate, cu punctaje ce variaza intre 89 si 94/100.