Creează-ți un cont și primești automat o reducere de "CLIENT NOU" în valoare de 20 de LEI la prima comandă, în valoare de 100 de lei. Discountul se aplică automat, în coș. Ofertă valabilă până la 31 decembrie 2023.
Un entuziast gourmet şi critic de vin din Bucureşti, sunt îndrăgostit de “plăcerile tihnite”. Doresc să orientez şi să mă orientez, alături de cei care mă urmăresc, prin oferta de vinuri bune şi foarte bune a magazinelor specializate (şi nu numai!) de la noi.
Critic de vin internaţional, jurnalist de vin si oenolog pasionat, am o experienţă de peste 20 ani în comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobândită în străinătate, unde am lucrat în diverse crame şi podgorii din Italia, Franţa şi Anglia şi unde mi-am perfecţionat competențele de degustător.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Chablis-ul familiei Fevre este unul dintre cele mai populare Chardonnay-uri în stil franțuzesc din restaurantele europene foarte bune. Versatilitatea lui îl înscrie printre preferatele bucătarilor cu ștaif, dar și ale somelierilor care asociază preparatele culinare cu vinul de o manieră foarte bine primită și de către cei mai pretențioși dintre clienți. Din indiciile de mai sus deduceți corect că azi avem "în meniu" un vin excelent pentru gastronomie și pairing-uri, remarcabil în registrul sec, cu final răcoritor și lung pentru care merită toate laudele. Am zis!
Foarte curios am fost cum e acest vin italian, fiindcă tare mi-au plăcut sticla și eticheta lui. Înainte să-l deschid, am citit și am aflat că: Cielo e Terra 3 Passo Bianco este un vin organic obținut prin cupajare din soiurile de struguri Chardonnay și Fiano. Strugurii pentru acest vin alb provin din diferite regiuni ale Italiei unde plantațiile se cultivă în sistem bio. Cu o culoare galben aurie, strălucitor în pahar, 3 Passo Bianco miroase a fructe de livadă coapte, alune lejer prăjite, miere și flori de câmp. La gust, vinul, care se prezintă sec, dar cu o agreabilă prezență glicerică, este voluntar, fructat și frumos stratificat. Structura bună se prelungește până în final cu un impresii proaspete, de flori albe și eucalipt.
Doamna Tria, hai cu bijuteria! Așa mi-a venit să exclam când am deschis acest vin, operă a celui mai drag "recidivist" de excelență pe care am avut imensa plăcere să-l văd crescând și desăvârșindu-se sub ochii mei. Meșterul oenolog Darius Pripon este cel care semnează vinul de azi: un alb delicios pe care vi-l puteți adjudeca în premieră absolută, Tria nefiind încă lansat(ă) oficial pe piață. Asamblaj complex și elegant de Fetească Albă, Fetească Regală și Fetească Neagră, scos într-o ediție foarte mică, această superbă noutate imbuteliată prezintă arome suave și elegante de flori albe și fructe de livadă pe un gust versatil și deosebit de plăcut, cu alcoolul rezervat în expresie și, da, desigur, pritocit în registrul sec. Vinul are o structură mai voluntară decât v-ați gândi, detaliu la care cred că își aduce contribuția mai ales soiul roșu vinificat în alb. În concluzie, pentru mine, Tria este aproape cea mai frumoasă întâlnire de care m-am bucurat cu adevărat în acest an, asta după ce am avut norocul să fac, de curând, cunoștință cu o domniță nemaipomenită în toate cele pe care însă, din păcate, nu pot și n-am voie decât să o admir.
El Goru Blanco, vin alb varietal din Spania, șochează, o să vedeți, atât prin eticheta cu totul neconvențională cât mai ales, la deschidere, prin aromele cu totul neobișnuite care amintesc aproape la confuzie de Tamâioasa noastră. Ce interesantă transformare olfactivă a soiului Chardonnay în cupaj cu Muscatul de Alexandria! Eu recunosc că nu am mai întâlnit așa ceva. Unde mai pui că gustul vinului este fin, frumos gliceric, cu alcool rezervat și încununat de un finish proaspăt și lung. Un vin cu totul deosebit care exoticului "Mad hairy fellow" i-a reușit năpraznic!
Așa cum scrie și pe contraeticheta vinului de azi, avem de-a face cu un sicilian autentic, un vin cu totul deosebit unde frumusețea se întâlnește cu dârzenia, sensibilitatea cu o forță nebănuită, farmecul frust cu o linie dură, indulcită sclipitor de o culoare splendidă și de niște arome diafane de fructe care n-au fost inventate încă. E musai de cumpărat acest vin, fiindcă face un portret onest și captivant Siciliei, cu tot ce are insula asta mai bun și mai atrăgător. Dacă ar fi să-l umanizez un pic, pentru mine, Grillo seamănă perfect cu Maria Grazia Cucinotta, o siciliancă frumoasă de pică și una dintre primele mele iubiri virtuale de când s-a inventat Internetul!
Vinul de astăzi e un alb serios, care se înscrie fără greș între cele mai bune băute de mine anul acesta. Făcut de Laurence Feraud, cunoscut proprietar și vinificator din Valea Ronului, vinul oferă, pe lângă o expresie frumoasă de terroir (de care se vor bucura cunoscătorii vinurilor din această regiune a Franței), un portret echilibrat și detaliat la nuanță al unui vin cu adevărat mare. Surpriza ocaziei de azi de la "un vin pe zi" (fiindcă realmente e una dintre marile ocazii ale sezonului) este prețul mai mult decât atrăgător pentru un vin de o asemenea calitate. Așa că sfatul meu pentru cei care vor dori să-l urmeze e să nu-l ratați. E ce trebuie!
De Revelion am băut cel mai recent după pofta inimii. Am profitat de faptul că am avut alături oameni faini și am pregătit pentru sărbătorirea trecerii în 2024 câteva vinuri dintre cele mai promițătoare pe care le-am avut la îndemână. Printre ele și Amaronele Salvaterra, rod al anului de recoltă 2017, unul dintre cei mai lăudați în Valpolicella. Vinul a făcut față descrierii mele entuziaste de la masă, oferind surprize mărturisit nemaiîntâlnite comesenilor. Caracterul fructat al vinului s-a manifestat vibrant odată cu turnarea în pahare, corpolența sa medie și gustul aproape amabil (celebra iluzie de dulce după care recunoști acest mare vin sec) a plăcut și doamnelor. Uimirea a venit mai târziu, când, cum avertizasem de fapt, colegii au observat în pahare cum evoluează vinul și cum notele declarative inițiale de vișine coapte, ciocolată și rodie, au lăsat loc smochinelor, tușei de tabac de pipă, vaniliei și la fel de celebrului marțipan. A fost un vin de senzație, cu care n-am făcut rău că m-am lăudat. Unii și-au și scuipat în sân zicând că musai să fiu ceva vrăjitor..
Cunoscătorii marilor vinuri italienești știu că în zona Veneto Amarone este regele. Tot ei știu că la curtea marelui vin mai sus pomenit există și nobili, printre care, ca să ne jucăm frumos cu ierarhia, titlul de duce i-ar reveni lui Ripasso. Ripasso are aceeași linie de sânge ca Amarone, adică provine din aceeași struguri, diferă doar niște abordări de vinificație care determină poziționarea în castă. Vinul de azi, de la Villa Fura este un Ripasso Superiore, titulatură care face ca inclusiv specialiștii să-și dea seama destul de greu dacă ce au în pahare este regele sau ducele din povestea de mai sus. În acest spirit vă invit să primiți vinul de azi, căruia îi veți aduce plecăciuni dacă-l aerați la decantor înainte de servire, fiindcă e foarte reușit. Poate cel mai reușit Ripasso pe care l-am întâlnit până acum.
Fiindcă am un nume banal, de mic m-au intrigat numele cu o sonoritate deosebită peste care dădeam în cărțile pe care le-am citit (mulțumiri postume marilor Jules Verne și Alexandre Dumas și pentru asta!). Pe măsură ce am crescut, am descoperit că nu numai străinii, ci și ai noștri au nume tulburător de frumoase: când citești despre Tonitza, Dalles sau Malaxa, de pildă, în afară de ce rămâne scris, îmi plăcea să-mi imaginez cum erau oamenii aceștia, cum arătau și cum se comportau, așa cum îți faci îndeobște un portret personal al zeilor. Când, apoi, ai plăcerea să cunoști oameni pe care-i cheamă Crivăț, Exarhu, Frâncu sau Negură, poți să pui cap la cap ce îți imaginezi despre persoanele în cauză și cum ți se arată ei de fapt. Jocul e tare fain, chestia e să ai cu cine! Acum, că ați prins ideea, să ne întoarcem așadar la vinul de azi pe care l-am scris duminică, zi în care am citit despre posesorul unui nume genial, care mă obsedează de ceva vreme: Domenico Ghirlandaio. Pictorul florentin, de al cărui nume se leagă și cel al lui Michelangelo, care i-a fost ucenic, nu m-a impresionat neapărat prin arta sa, ci mai mult prin poveste. Vinul de astăzi - Ciacci Piccolomini d'Aragona are, tot așa, o poveste nemaipomenită, din care eu am reținut doar că proprietatea din Montalcino despre care vorbim, e îngrijită și acum de o familie descendentă direct din Papa Pius al II-lea și că aici se face vin încă din secolul al XVII-lea. Mi-a plăcut Toscana Rosso al lor din 2021 fiindcă am găsit în pahar un vin foarte versatil. Merge cu orice. Dar fix ca în cazul lui Ghirlandaio, pe gustul meu există un alt vin al lor care a fost dintotdeauna discipolul lui Rosso - și anume giganticul Brunello di Ciacci despre care aș fi incântat să scriu într-un episod viitor. ________________________________________
Kerner este un soi de strugure deosebit si rar. In registrul alb fiind unul dintre preferatele mele (am si baut vreo cateva Kerner-uri napraznice pana acum, doua dintre ele provenind de la noi din tara), sunt deosebit de incantat sa ma întâlnesc cu vinul acesta, facut de Villa Vinea in 2022. Le-a reusit. Am fost incantat sa descopar in el o anumita tipicitate de soi pe care eu o gasesc delicioasa (aromele fine de ceai de tei cu lamaie), care se insinueaza superb peste registrul aromatic dominant de soc, citrice, ardei gras si condiment, gustul fiind proaspat, mineral si expresiv, de o corpolenta si aciditate generoase incat sa sustina minunat brânzeturile grase si preparatele de Paste, pentru care ne pregatim. Este un vin foarte, foarte bun. Sfatul meu este sa nu-l ratati!
Se spune ca un pacat marturisit este pe jumatate iertat. Una dintre prejudecatile de care ma simt inca vinovat este aceea ca desconsider din capul locului vinurile bio. Am, asa, parerea preconceputa ca ele sunt inferioare vinurilor care se bucura de tot dichisul tratamentelor moderne, incepand din vie si pana la crama. Nu ca nu m-as fi intalnit cu exceptii, dar chiar si asa... Asadar, ca sa fiu sigur ca vinul de azi nu va descris sub imperiul vechiului narav, m-am hotarat sa-l degust cu baietii mei din cartier, a caror minte nu e (inca) pervertita de pareri pseudosavante despre ce li se serveste in pahar. Ei stiu una si buna, dupa cei mai bine de 10 ani in care suntem convivi: sa recunoasca fara gres un vin bun de unul cu hibe si, in cazul vinurilor exceptionale, pe care le identifica imediat, ofera argumente intr-un argou pe care l-ar Invidia orice specialist. Cu Le Anfore, treaba a stat fix asa: am deschis sticla, am aerat 20 de minute continutul, am turnat apoi, sub severa supraveghere a invitatilor cantitati egale in pahare corecte si dupa aia am tacut malc, fara sa risc sa influentez pe nimeni, ascultand verdictul. Baietii (carora, spre cinstea lor, trebuie sa le recunosc meritul de a nu fi fugit dupa fentele de marketing – adica sticla cu prezentare frumoasa si cele 98 de puncte amplasate cochet la reverul etichetei) s-au aratat incantati de fructozitatea si parcursul frumos al vinului, insistand pe lungimea finalului si pe aromele curate eliberate din pahar. Din perspectiva critica, au pus la zid taninurile, care-s ‘cam prea verzi, bre, pentru cat de belea ar curge vinul fara ele’ si nota amaruie de pe final, care tot lor (taninurilor) i se datoreaza. Una peste alta, sunt de acord cu judecata lor, o sustin si o semnez, impreuna cu concluzia pe care m-au insarcinat sa o trimit mai departe: ‘bai, e OK vinul, daca il baga sub suta, zi-le sa-l ia.’
Pun pariu ca iubitorii de Carmenere, soiul fanion al republicii Chile nu au stiut pana azi ca vinurile spectaculoase pe care le ofera acest strugure se datoreaza, in principal, unui mare noroc istoric si unei simpatice confuzii ampelografice. Adica, Carmenere a fost exportat masiv din Franta pe noile continente, printre care si America de Sud, odata cu izbucnirea epidemiei de filoxera care a decimat in secolele XIX si XX viile europene. Scopul strategic al francezilor a fost atunci cel de a-si salva de la disparitie odrasla, care s-a numarat odata printre primele 6 cele mai plantate varietati rosii din Bordeaux. Plantatiile prefiloxerice de Carmenere din Lumea Noua s-au datorat insa si faptului ca multi viticultori din tarile adoptive care l-au comandat au confundat soiul Carmenere cu strugurele de vin pe care il preferau de fapt: Merlot. Ce veti descoperi insa cu siguranta, cumparand vinul de astazi (care, tot asa, pariez ca se va inscrie printre favoritele dumneavoastra), este ca Gran Reserva de Carmenere de la Bisquertt este, in raport calitate-pret, una dintre cele mai frumoase expresii de vinificatie ale acestui soi binecuvantat. De la culoarea splendida si aromele intense de fructe negre de padure, condiment si muscata salbatica, perfect ingemanate cu note rare de ceai negru si pana la gustul amplu si seducator amintind de tarta cu visine combinata cu prune sau smochine afumate si, peste toate acestea, remanenta sa de poveste plus potentialul generos de invechire fac din vinul asta o pasare rara, pe care nu v-as recomanda in niciun chip s-o scapati din mana. Acuma stiti.